Bijuterii
ÎNGRIJIREA BIJUTERIILOR CU PIETRE PREŢIOASE NATURALE
Produsele cosmetice şi pentru igiena personală folosite zilnic, la fel ca şi produsele de uz casnic conţin diferite substanţe chimice ce acţionează negativ asupra aliajelor de aur şi asupra pietrelor (semi) preţioase.
Pentru a nu deteriora bijuteriile, vă rugăm să respectați următoarele condiții:
- înlăturați întotdeauna bijuteriile când vă angajați în activităților ce implică expunerea lor la substanțe chimice sau căldură, cum ar fi sportul sau menajul;
- înlăturați bijuteriile în timpul procedurilor cosmetice, în baie sau duş;
- înlăturați bijuteriile în timpul ședințelor de sauna sau când mergeți la piscină;
- evitaţi schimbările bruşte ale temperaturii, precum şi expunerea lor pe parcursul unei perioade îndelungate în apropierea surselor de lumină şi căldură;
- evitați contactul cu raze UV (ultra violete);
- înlăturați bijuteriile dacă faceți un tratament medicamentos;
- evitaţi purtarea bijuteriilor atunci când dormiţi. Din cauza mişcărilor din timpul somnului, în timp, montura pietrelor sau îmbinările bijuteriilor pot slăbi, lănţişoarele se pot rupe, iar piesele placate sunt afectate de transpiraţie şi îşi pierd din strălucire din cauza contactului direct şi prelungit cu pielea;
Dacă aţi observat că piatra din bijuteria dvs şi-a pierdut din splendoarea şi farmecul său de odinioară, urmează s-o supuneţi unui scurt proces de curăţare. Oferiţi-i câteva minute şi spălaţi-o într-o soluţie apoasă de clorură de amoniu (5 -10 picături la un pahar de apă) sau puneţi-o într-o soluţie caldă cu praf de spălat pentru câteva ore, după care clătiţi-o şi uscaţi-o. În acest mod veţi restabili luciul bijuteriilor cu topaz, beril, acvamarin, ametist, citrin, crisolit, granat, turmalin şi crisopraz. Nu se recomandă utilizarea soluţiilor de săpun din motiv că săpunul poate forma pelicule de grăsime (îndeosebi pe suprafeţele topazului).
O îngrijire deosebită necesită bijuteriile cu turcoază, coral, perlă şi sidef. Deși structura lor compactă și cristalină le face foarte rezistente și durabile, suprafața lor fină se zgârie ușor și chiar și contactul cu pielea, le poate deteriora. De asemenea, datorită porozității lor, aceste pietre pot absorbi ușor substanțe ce se conțin în uleiuri, cremuri, fonduri de ten, precum şi parfumuri, iar pe suprafața lor se pot foma pete de grăsime. Pentru curățarea lor aveți nevoie de un material moale din bumbac, fibră de bambus sau catifea, evitând materialele mai dure. Nu folosiți niciodată obiecte abrazive pentru a le curăța pentru că pot deteriora pietrele. Umeziți materialul cu câteva picături de apă și ștergeți petrele după fiecare purtare, una câte una.
Cea mai sigură şi uşoară metodă de îngrijire a bijuteriilor constă în utilizarea mijloacelor de cosmetică pentru bijuterii: în prezent este disponibilă o gamă largă de mijloace (de consistenţă lichidă, spume, şerveţele) exclusiv destinate pentru îngrijirea tuturor felurilor de pietre preţioase, precum şi a aliajelor de aur, platină şi argint.
Ceasuri
Informații utile de îngrijire a ceasurilor
Pentru a păstra ceasul în stare optimă și a-i prelungi durata de viață, este important să i se acorde o îngrijire adecvată. Următoarele recomandări vă vor ajuta să mențineți funcționarea corectă și aspectul estetic al ceasului, indiferent dacă este mecanic, automat sau cu cuarț. Respectarea acestor instrucțiuni contribuie la evitarea defecțiunilor și la menținerea valorii ceasului în timp.
Carcasa
- Nu încercați să deschideți carcasa ceasului sau să scoateți capacul acesteia.
- Finisajele vopsite pot suferi decolorări sau se pot șterge în urma presiunii mari, frecării constante sau a zgârieturilor. Respectiv, se recomandă ca urmele de murdărie, apă sau transpirație să fie îndepărtate cu o cârpă moale.
Cureaua
- Dacă cureaua rămâne umedă din cauza transpirației sau este păstrată într-un mediu umed, aceasta se poate deteriora sau rupe. Pentru o durată mai mare de viață, ștergeți umezeala sau murdăria cât mai rapid cu o cârpă moale.
- Dacă strângeți cureaua prea tare, pielea nu va putea respira, provocând transpirație excesivă și posibile iritații. Între cureaua ceasului și încheietura mâinii trebuie să rămână suficient spațiu cât să încapă un deget.
- O curea deteriorată, ruginită sau slăbită poate cauza pierderea ceasului. Mențineți cureaua în stare bună prin curățare. La primele semne de uzură sau slăbire, contactați Departamentul Suport Clienți Paradis pentru a vă putea oferi informații despre opțiunile de service disponibile.
- Dacă cureaua are imprimeuri, curățați-o cu atenție, fără să frecați puternic zonele imprimate. Frecarea intensă a imprimeurilor colorate poate afecta designul acestora.
- Dacă ceasul ud este depozitat lângă alte obiecte, culorile acestora se pot transfera pe cureaua din piele sau din imitație de piele. Uscați complet ceasul înainte de a-l depozita și evitați contactul cu alte obiecte.
- Expunerea curelei din piele la raze UV sau murdărie pentru perioade lungi o poate decolora.
- Curelele antibacteriene previn mirosurile cauzate de bacteriile formate prin transpirație, asigurând igiena și confortul. Pentru eficiență maximă, păstrați cureaua curată, ștergând-o cu o cârpă moale.
- Atât curelele din piele cât și cele din cauciuc se uzează în timp. Acest lucru este absolut normal. Ulterior, curelele din piele pot fi înlocuite, iar in magazinele Paradis Watches avem disponibile modele compatibile pentru toate ceasurile din stoc.
Brățara
- Fără curățare, chiar și brățările din oțel inoxidabil pot rugini. După expunerea la apă sau transpirație ștergeți ceasul cu o cârpă moale și uscată, apoi lăsați-l să se usuce într-un loc aerisit.
- Pentru a curăța brățara metalică, folosiți o periuță de dinți și apă cu detergent delicat. Evitați contactul soluției cu carcasa ceasului.
Etanșietatea la apă
Pentru a putea păstra etanșeitatea la apă, care este echivalentă cu "Rezistența la Apă" a ceasului prevăzut cu remontoar înfiletabil/desfiletabil este necesar să procedati conform indicațiilor care urmeaza:
- Înainte de a efectua setările ceasului cu ajutorul remontoarului, verificați dacă remontoarul este de tip standard sau de tip înfiletabil. Verificarea se face astfel: în poziția în care remontoarul este lipit de carcasă, rotiți-l în sens invers acelor de ceas. Dacă remontoarul nu se îndepartează de carcasă în urma rotirii, înseamnă că nu este un remontoar înfiletabil/desfiletabil. Dacă remontoarul se îndepartează de carcasă în urma rotirii (se desfileteaza), însemnă că este un remontoar înfiletabil/desfiletabil.
- Continuați să desfiletați remontoarul complet, însă aveți grijă să nu-l forțați sau să-l bruscați. Atunci când remontoarul este desfiletat complet, trageți-l ușor în poziția exterioară, pe treapta dorită pentru setare, după care trebuie să îl readuceți în poziția inițială și să îl înfiletați complet. Toate aceste operațiuni trebuie realizate cu forța minimă necesară pentru a învinge rezistența mecanismului remontoar, astfel încât acesta să nu fie deteriorat prin simpla sa manevrare.
Depozitarea ceasului
Dacă nu veți folosi ceasul o perioadă îndelungată, curățați-l și depozitați-l într-un loc uscat și răcoros.
Temperatura
Variațiile de temperatură pot influența performanța și durabilitatea ceasului. Temperaturile extreme pot afecta precizia mecanismului, deoarece piesele metalice interne se pot dilata sau contracta. Schimbările bruște de temperatură pot favoriza apariția condensului în interiorul carcasei, mai ales dacă etanșarea nu este perfectă, ceea ce poate duce la deteriorarea componentelor. În cazul ceasurilor cu cuarț, temperaturile scăzute pot reduce eficiența bateriei, scurtând durata de funcționare. Totodată, materialele curelei, cum ar fi pielea sau cauciucul, pot suferi modificări la nivel de textură și rezistență în funcție de temperatură, afectând astfel confortul și aspectul estetic al ceasului.
Impactul
Ceasul este construit să reziste la șocuri moderate, cum ar fi cele din activitățile zilnice sau sporturi ușoare. Totuși, căderile sau loviturile puternice pot duce la defectarea acestuia. Modelele cu protecție la șocuri pot fi purtate în timpul utilizării uneltelor vibratoare sau în sporturi mai solicitante.
Chiar dacă ceasul este robust, este bine să evitați impacturile sau folosirea necorespunzătoare.
Magnetismul
Expunerea ceasului la surse de magnetism (precum telefoane mobile, difuzoare, laptopuri sau închizători magnetice) poate afecta precizia funcționării, în special în cazul ceasurilor mecanice. Componentele interne, precum spirala balansierului, pot deveni temporar magnetizate, ceea ce duce la devieri de timp, accelerarea sau încetinirea mecanismului ori chiar oprirea completă a ceasului. Dacă suspectați că ceasul a fost afectat de un câmp magnetic, este recomandat să contactați Departamentul Suport Clienți Paradis pentru demagnetizare și verificări suplimentare.
Încărcarea electrostatică
Încărcarea electrostatică, cauzată de frecarea cu anumite materiale sintetice sau de condiții atmosferice uscate, poate afecta în mod ocazional funcționarea ceasurilor cu mecanisme electronice (cu cuarț). Descărcările electrostatice pot perturba temporar circuitul electronic intern, ducând la oprirea, resetarea sau funcționarea eronată a ceasului. Deși aceste efecte sunt rare și de obicei reversibile, este recomandat să evitați expunerea ceasului la surse evidente de electricitate statică și să îl purtați în condiții normale de utilizare.
Substanțele chimice
Contactul cu substanțe chimice precum parfumuri, detergenți, solvenți, cosmetice, uleiuri sau produse de curățare poate deteriora componentele exterioare ale ceasului, în special cureaua, garniturile de etanșare și finisajele carcasei. În timp, aceste substanțe pot cauza decolorarea, slăbirea materialelor sau chiar pierderea etanșeității, ceea ce permite pătrunderea umezelii și afectarea mecanismului intern. Pentru a proteja ceasul, este recomandat să evitați aplicarea directă a acestor produse pe piele în zona unde ceasul este purtat și să îl îndepărtați în timpul curățeniei sau al activităților care implică expunerea la substanțe chimice.
Pericolele neîngrijirii ceasului
Neîngrijirea corespunzătoare a ceasului poate duce la uzură prematură, pierderea preciziei și chiar defectarea completă a mecanismului. Lipsa curățării regulate poate permite acumularea de praf, murdărie sau umezeală, care pot pătrunde în interiorul carcasei și afecta piesele fine ale mecanismului. Neglijarea etanșeității, mai ales în cazul ceasurilor rezistente la apă, poate permite infiltrarea apei, ducând la coroziune sau la formarea de condens. De asemenea, cureaua – fie ea din piele, metal sau cauciuc – se poate deteriora sau rupe, crescând riscul de pierdere sau de cădere a ceasului. Reviziile periodice efectuate într-un centru de service autorizat sunt esențiale pentru menținerea funcționării optime și prelungirea duratei de viață a ceasului.